Franturi

 

-De ce razi?

-Ai dintii desenati in soare…

 -Poate l-am gustat dimineata … -Si ce gust are?-Exact ca si gustul merelor coapte…

-Hmm…da-mi o bucata…vreau.

-Nu..tu inca traiesti in primavara, mai trebuie timp …eu am toamna la mine in maini

-Vrei sa zici anii..

-Esti o strengara…Ce stii tu despre mine oricum?

-Ca….eh,..nimic din ce iti imaginezi…ai vazut cum se intind pajistele pline de verde primavara?

-Da e …inceputul

-Inceputul lunilor cu parfum de frunza cruda…

-Asa uneori vreau sa ma intind peste bratele tale moi

-Dar?

-Dar nu pot.

De ce nu poti?

-Fiindca tu traiesti intr-o toamna departe, pe coline risipite cu frunze ce curg ca si gandurile de pe ramuri negre de abanos, pentru ca iti plac pomii dezveliti precum un chip de femie matura, pentru ca ploaia te cheama sa te ascunzi in stropul ei rece si greu ca o rasuflare…

-Mdaa, dar vei deveni toamna.

-Mai trebuie sa cresti si verdele ochilor tai sa se ingalbeneasca sub atingerea vanturilor aspre si daca vei trai sub acoperisul pomilor ce isi suspina frunza vei stii mai multe.

-Dar stiu si acum…nu vreau sa fiu o toamna.

-Dar vei fi una, cea mai frumoasa din cate mi-au trecut prin plete…

-Ce frumos minti, ca de obicei…jucam scenarii ce niciodata nu se vor implini.

-Nu se stie…niciodata.

-Da ce-o sa zici, ca le vom transpune intr-o piesa de teatru pe vecie ?….nu vreau sa fie toamna .

-Dar vei fi intr-o zi…ca vrei ca nu vrei …si te voi lua cu mine.

-Ce poezie …dar atat va ramane.

-Atunci tu nu stii ca treptat ramurile inimii tale vor inflacara frunzele, si miile de culori indragostite de soare vor pali manate de dor…ca intr-un spectacol ce pare sa nu se mai termine.

-Pare, dar se va risipi totul si cortina grea le va sfarama ,amagindu-le ca o data au fost nu frunze cu flacari pe ram….

-Poate au fost, macar s-au consumat toate pentru o clipa…

-Nu are rost…

-Ba da, fiecare traim prin anotimpuri eu am ales o vesnica toamna, tu inca nu ai ajuns acolo.

-Copila verde si cruda, nu tresari, nu te speria, nu lasa ochii in oglinzi  tremuratoare pentru ca esti anotimpul cel mai gingas .

-Dar…

-Cand vei fi toamna …ma vei gasi acolo.

-Va fi prea tarziu si tu stii asta, mi-e frica de pomii goi de vanturile aspre …

-Ti-e frica sa cresti…dar nu exista cale de intoarcere si atunci iti voi lua barbia in palme spunandu-ti ca buzele tale s-au topit in rosul de frunza …plina de flacara vei fi cea mai frumoasa toamna, intr-un spectacol fara sfarsit …