Camp de lupta in inima de copil

  colind astazi centrul orasului pietruit si sufocat de luminile artificiale…cateva faruri de la masini imi orbeau ochii inghetati de un vant rece.Cate s-au schimbat..nu le mai gaseam rostul de odinioara, parculetul din fata primariei se micsorase si cladirile pareau cuburi de lego pierdute pe un camp de lupta in inima de copil.Se lasa seara atat de rapid se aseaza ca o bufnita al carui zgomot de aripa e insesizabil datorita penajului moale si…se agata pe ramuri de brad verde.

Imi era totul atat de strain pana si prezenta mea obositoare pe strazile binecunoscute,candva pe aceleasi pietre calcam in drumul spre scoala.

Erau dimineti ploioase si ma uitam cum pietrele trotuarelor capatau o nuanta galbuie datorita luminii de neon, numaram fiecare piatra pana cand ajungeam la destinatie.

Acum le strabateam rapid cu privirea fara a ma gandi la colturile fiecaruia si la culoarea prafuita sau tipatoare, erau nesimnificative, elemente nereusite de a “infrumuseta” decorul.

La un moment dat am avut impresia ca plutesc eram o straina ce se infasura intr-un palton negru mergand drept si cu pasi rari ducand piciorul unul inaintea altuia intr-un mers spontan si deloc impleticit,ca odinioara, cu ochii atintiti undeva departe si gandurile sfaramate ca niste petale alungate de vant…

Pe minut ce trecea simteam cum ma incomoda totul…si cat de departe eram de locul unde crescusem…si cat de departe ma simteam de acasa.

Acasa era o cutie de chibrituri care aprindeau flacara prin venele mele, acasa era o cutie cu lapte…cu un desen stangaci mazgalit de copii frumosi cu obrajii rosii,acasa insemna mainile tale…si nimic mai mult…acasa poate nu voi ajunge niciodata…

Ma ingramadeam sa imi fac loc prin cativa trecatori…pe usa magazinelor scria inchis, tipic pentru orasele mici…inchis era si cerul incat nici o stea nu indraznea a izgoni solititudinea si imaginea fantomatica a blocurilor..racoare si prezenta incetosata si buimaca a unor batrani cu vieti risipite si goale

In sfarsit am ajuns pe straduta mea ingusta si rece, la fel cu pasi mari si fermi, picioarele mele ma duceau intr-o directie in care sufletul meu se zbatea silindu-se sa spuna nu, as fi vrut orice numai sa mai aprind o flacara dintr-un chibrit pe cerul noptii, as fi vrut orice numai sa ma mai simt pentru o secunda acasa..in linistea serii…pasii mei se rataceau unul cate unul…nelasand decat urma gandurilor degerate de bruma…