Cand totul ne-a despartit , cand mi s-a zis sa numai pasesc iarasi inapoi, eu ti-am mai intins o data mainile, cu prietenie si caldura cu ploaie si zapada cu soare si curcubeu…si in secret cu atata iubire…
Poate nimeni nu va sti vreodata de ce si cum s-a petrecut, lumea va pierde pariurile, dar cativa ce poate nici nu au crezut vor castiga: simtim ca pierdem si castigam, uneori realizam atat de tarziu.Dar atunci cand nu am mai cerut nimic…a fost mai bine, sa nu uit ca umilinta e o lectie ce niciodata nu trebuie uitata vreodata.
Am invatat cu stoicism sa imi potolesc durerea, in fiecare dimineata sa aud la fereastra ploaia inimii mele ce isi retragea dorurile de pe aripa muntilor de piatra rosie.
In fiecare zi ma colinda, mireasma cafelei si exercitiul de supravietuire. Nu urcam un munte, il coboram si fiecare pas ma ranea pe talpi, fiecare orizont ce se pierdea acolo unde cerul se indragosteste cu pamantul era punctul ei, al inimii mele ce niciodata nu s-a vrut infranta, a renuntat de bunavoie, pentru ca viata sa-i daruiasca din nou, numai conteaza daca pentru o secunda, o ora sau o zi, i-a daruit inca o bataie ca ea sa vibreze in lemnul cel mai duios cu putinta.
Si daca dupa ce s-au pierdut toate in praful inecacios…cuvantul dor mai are puterea de a fi spus si simtit acolo inca pe pleoapa iazurilor de lumina, daca tot ce-am naruit se vrea cladit din nou …daca tot ce-am simtit va curge iar prin venele celor ce acum stiu sa paraseasca virtuti si orgolii, principii si temeri, egoism si nepasari, oboseli si taceri si sa se uite macar o secunda pe ei toti…atunci vom invata din nou sa iertam.
Am ajuns mai aproape de ceea ce candva am pierdut… si iata un ceas s-a crapat pe o podea si timpul nu s-a mai intepenit in timpanele mele sugrumandu-mi emotia transparenta de orice nevoie, o fereastra a mai fost sparta si zgomotul sticlei a sunat a clinchet de clopotei curtati de vant.
E posibil sa fii primit tot pentru o clipa…de aceea nu voi astepta nimic, mai este un pas ca sa stim…incotro…Si daca mi-am inselat simturile cu iluzie desarta daca am simtit dorinte nepermise…daca am irosit ore si lacrimi, gusturi si cautari, matasuri si vorbe, saruturi si lumina, cautari si regasiri…atunci nu imi va parea rau niciodata.
Am inchis ochii astazi doar ca sa pot zarea in intuneric lumina, sa pot vedea acolo sub pleoape intr-o bezna totala o petala goala si alba de lumina si atunci ti-am intins mana inca o data…si era calda si era bine, am intins rugamintile si nefagaduinta, tacerile si cuvintele si am intins cea mai framantata si mai inocenta speranta…spre tine acolo, aici, pretutindeni cu frica, dar nu cu groaza, de data asta nu vreau sa mai uit umilinta: nimeni nu pierde niciodata , nu posedam, nu inlantuim, pur si simplu iubim prea mult…pentru ca nimeni nu ne-a invatat vreodata sa ne oprim la timp…si chiar si asa cine ar face-o? Unii dintre noi nu pot iubi pe un sfert ori o farama,nici macar jumate, iubim mai mult decat intregul, iubim pana la epuizare si parca de ar fi ultima ora din viata.
