Ceva atat de frumos

Ceva atat de frumos si toata lumea vrea sa opreasca. Ma intreb de ce oamenii se pun contra lucrurilor pe care pe altii ii face fericiti? Sa fi fost fericirea mea pentru o clipa si tot nu as fi regretat.

De ce fericirea mea este in ochii celorlalti o dovada de inconstienta, de nebunie, undeva intre granite, printre fasii de realitati si vise?

Nu imi pasa, dar ma doare, ma macina toti acei care ma vor un fluture intr-un insectar intepat cu un bold din al carui suflet numai curge sange, sub sticla transparenta insecta cu ochii mici de carbune si-a inghetat stralucirea, pentru o clipa sau poate pentru o viata depinde din ce unghi este privita de trecatori.

Ceva atat de frumos a fost si momentul in care ti-am strans chitara in brate, s-a intamplat aici in mijlocul camerei cu genunchii stransi, copila fiind imbracata in albastru.

Am mangaiat-o intre brate ca pe un copil, am inchis ochii apoi sa-i simt sufletul acolo in coarde fara a vedea, o ciupitura de deget si a scos un sunet ce a zburat pana la ceruri sa fi fost tipat de inger, de om sau zambet de femeie. Sa fi fost aprindere de chibrit, fosnet de aripa sau buze ce saruta ochi si frunti, sa fi fost margine de vis, sa fi fost mana ta strangandu-ma tare…sa fi fost nespus de cald si de devreme, vechi si nou, tacut si apasat, umed si uscat, sa fi fost…chemare.

A ramas o fotografie, eu cu o chitara in brate, eu lipindu-ma de lemnul lucios si deschis, alunecand parca toata printre coarde, ascultand, simtind, tresarind cu ochii mari ce si-au scurs umezi melancolia la colturi presarate cu nea in sfarsituri de martie cu pomi ninsi de frumusete.

 

Si s-a nascut zambetul si lumina, printre degetele mele ce atingeau ce atingeai tu cantand pe o scena departe, atingea un Univers, o alta lume, atingea o dorinta si o naluca sclipitoare, atingea o bucatica de viata, atingea tot ce a fost intre noi.

Si oamenii condamna totul, sfasindu-mi visele, rupandu-mi acele clipe cand am fost fericta, ei nici nu au inteles de ce micuta fata cu chitara in mana era fericita…afara un fluture zbura printre arborii proaspeti, si oamenii i-au strivit fericirea, l-au vrut pentru ei, intr-un insectar, nu imi striviti fericirea, de ce nu stim decat sa strivim ceva atat de frumos? Poate de asta ramanem singuri si tristi…