Amintiri proaspete

Vin anumite clipe in viata cand chiar nu stii daca ce ti-ai dorit a fost bine sau rau, daca ce primesti in adancul fiintei tale iti incetineste viteza de reactie, sau te face sa uiti de tine, nu sunt fulgi de zapada pe verde de frunza, nu sunt nici cocori cu pene albe pe alei de parcuri…si toate acestea sunt imagini ce fug pe retina ochiului ce si-a proiectat stingher visele intr-un paradis nevazut de nimeni…de cat de suflet.

Pomii au adormit in amiaza calduta, petale albe fug si plang, cad si se ascund pe umerii ierbii surazand sub lacrima soarelui. Rostesc aievea vorbe, refren de cantec ce nu vrea sa plece din trupul sentimentului difuz, ochii cauta nemarginirea libertatii, poate ridicandu-se mari si cuceritori deasupra cladirilor uriase, imbratisand cu toata nadejdea cerul ce are aspect de rana rosie.
Taceri aspre se prind de radacini, scoarte de pom si seva, apa si nor, numai este astazi coplesitorul sentiment de lina bucurie.

Ma intrec pe drum alaturi de umbra, cine va ajunge prima? e legata de mine si eu de ea, vom ajunge amandoua pe aceleasi strazi cenusii pictate in aceste zile cu buline albe pierdute de pe ramuri, respirand in piept fermecatoarea clipa de atunci dizolvata astazi in pustietatea unui paraias ce si-a secat argintul…orice stea ce moare lasa dara de lumina, priveste-o pana se stinge si nu uita ca ultimul fir ce straluce ca o scanteie a tot ce a insemnat extazul pasiunii e cel mai important, nu pentru tine, poate nu ai sa-ti dai seama, dar fiindca e ultimul ajungi sa-l privesti mai intens mai deschis si mai nostalgic il vrei ascuns in privire pentru totdeauna, deschizandu-ti ochii pierzand gustul sarutului moale..si acceptand amintirea ca forma de resemnare proaspata inca.

Orasul s-a scurs azi peste mine, cladirile s-au topit si a ramas soarele dezvelit undeva intr-o rana de cer, s-au intors randunelele dansand iuti ca sageti, vii si pline de viata, eu si umbra mea le-am privit ascunzandu-le in retina, inchizand ochii si cotrobaind prin imensa desfasurare de emotii…pasii mei fugind, ai tai cautand…si gasind, mana mea pe inima ta, atingerea moale…nu a plecat, gustul ce il inghit imi ajunge in trup licoare sau medicament, aerul e uscat…ochii isi intind parca pleoapele tot mai mult, si randunelele zboara sus pe o mare fara nici un val, pana cand pleoapele se intredeschid adormite, ametind parca intregul decor din jur.

Si presarate flori fara petale in cutii de carton se zaresc in vitrine, am pornit mai departe…pana cand sufletul s-a desteptat, pana cand randunelele au disparut si am raspuns atunci ecoului meu ce iti cauta mana calda…strangand intre palme cu toata puterea atingerea amintirii proaspete.