Liniste, poezie, dorinta, curgand, libertate, vedenie, mit, adevar, cunoastere, topire, escaladare, sarut, buze, inlantuire, trupuri, foc, culoare, desen, pictura, gust, miros, atingere, inundare, zbucium, fior, emotie, cutremur, duiosie, copilarie, moale, cald, mireasma, oftat, cantec, bataie de inima, potolire, odihna, pleoape, imbratisare…somn…vis.
Stim oare unde se sfarseste granita intre iubire si obsesie, intre tacere si murmur, intre suspin si zambet…intre umbra si lumina?
Cateodata stau si ascult tacerile camerei, ale aerului ce isi indreapta tinta catre plamanii mei, tacerile zabovesc pe muschiul ghiveciului de pe balcon, se amesteca cu nuanta verde din ochii mei si exploreaza nu de putine ori in ochi grauncioare rotunde ce tremura pe obraz
Am ascultat si in aceasta seara tacerile, cu genunchi mazgaliti cu o carioca neagra, am desenat o stea, pe pielea alba.
Nu stiu daca renastea intr-o galaxie ce purta titlu unui roman scandinav, sau daca se stingea peste pielea catifelata atinsa de dulceaga privire in zorii inca neaburiti.
Nu stiu daca eram copil sau femeie, imi priveam mainile cu o curiozitate nestapanita, si liniile palmei cutremurau parca linistea cu semnele lor de intrebare, virgule, puncte ce nu se mai opreau, litere, cifre, zile …luni.
Sa te mai am in piept ca pe ceva atat de nou, sa te mai prind de mana soptind acasa …ar fi iar atat de mult…sa ma adun sa imi acopar buzele cu palmele oftand, sa sterg steaua de pe genunchi, sa o las acolo?…e si asta o decizie, una mica si oarecum nesemnificativa, simbol al unui mugur naiv cu aripa verde de copil.
Intotdeauna voi aluneca inspre taceri, recunosc firmituri de departe, si din noi, cortina serii aluneca peste pleoape, nu rasuna nimic, pana si inima tace, neocolita insa de griji, se compun pe ecrane uriase culori si spatii, o casa unde am visat sa fiu…mi-e teama, ma aplec sa culeg de pe covor o petala alba, vreau sa mai vii ca atunci, tacerile aspre subtiaza visele moi, tacerile aduna cuvintele doar ca sa le imprastie, tacerile ma plang astazi intr-o barca de sticla, vreau iarasi spre tine, desi poate nu ar mai trebui sa cer nimic…
Vin anumite clipe in viata cand chiar nu stii daca ce ti-ai dorit a fost bine sau rau, daca ce primesti in adancul fiintei tale iti incetineste viteza de reactie, sau te face sa uiti de tine, nu sunt fulgi de zapada pe verde de frunza, nu sunt nici cocori cu pene albe pe alei de parcuri…si toate acestea sunt imagini ce fug pe retina ochiului ce si-a proiectat stingher visele intr-un paradis nevazut de nimeni…de cat de suflet.
Pomii au adormit in amiaza calduta, petale albe fug si plang, cad si se ascund pe umerii ierbii surazand sub lacrima soarelui. Rostesc aievea vorbe, refren de cantec ce nu vrea sa plece din trupul sentimentului difuz, ochii cauta nemarginirea libertatii, poate ridicandu-se mari si cuceritori deasupra cladirilor uriase, imbratisand cu toata nadejdea cerul ce are aspect de rana rosie.
Taceri aspre se prind de radacini, scoarte de pom si seva, apa si nor, numai este astazi coplesitorul sentiment de lina bucurie.
Ma intrec pe drum alaturi de umbra, cine va ajunge prima? e legata de mine si eu de ea, vom ajunge amandoua pe aceleasi strazi cenusii pictate in aceste zile cu buline albe pierdute de pe ramuri, respirand in piept fermecatoarea clipa de atunci dizolvata astazi in pustietatea unui paraias ce si-a secat argintul…orice stea ce moare lasa dara de lumina, priveste-o pana se stinge si nu uita ca ultimul fir ce straluce ca o scanteie a tot ce a insemnat extazul pasiunii e cel mai important, nu pentru tine, poate nu ai sa-ti dai seama, dar fiindca e ultimul ajungi sa-l privesti mai intens mai deschis si mai nostalgic il vrei ascuns in privire pentru totdeauna, deschizandu-ti ochii pierzand gustul sarutului moale..si acceptand amintirea ca forma de resemnare proaspata inca.
Orasul s-a scurs azi peste mine, cladirile s-au topit si a ramas soarele dezvelit undeva intr-o rana de cer, s-au intors randunelele dansand iuti ca sageti, vii si pline de viata, eu si umbra mea le-am privit ascunzandu-le in retina, inchizand ochii si cotrobaind prin imensa desfasurare de emotii…pasii mei fugind, ai tai cautand…si gasind, mana mea pe inima ta, atingerea moale…nu a plecat, gustul ce il inghit imi ajunge in trup licoare sau medicament, aerul e uscat…ochii isi intind parca pleoapele tot mai mult, si randunelele zboara sus pe o mare fara nici un val, pana cand pleoapele se intredeschid adormite, ametind parca intregul decor din jur.
Si presarate flori fara petale in cutii de carton se zaresc in vitrine, am pornit mai departe…pana cand sufletul s-a desteptat, pana cand randunelele au disparut si am raspuns atunci ecoului meu ce iti cauta mana calda…strangand intre palme cu toata puterea atingerea amintirii proaspete.
Ceva atat de frumos si toata lumea vrea sa opreasca. Ma intreb de ce oamenii se pun contra lucrurilor pe care pe altii ii face fericiti? Sa fi fost fericirea mea pentru o clipa si tot nu as fi regretat.
De ce fericirea mea este in ochii celorlalti o dovada de inconstienta, de nebunie, undeva intre granite, printre fasii de realitati si vise?
Nu imi pasa, dar ma doare, ma macina toti acei care ma vor un fluture intr-un insectar intepat cu un bold din al carui suflet numai curge sange, sub sticla transparenta insecta cu ochii mici de carbune si-a inghetat stralucirea, pentru o clipa sau poate pentru o viata depinde din ce unghi este privita de trecatori.
Ceva atat de frumos a fost si momentul in care ti-am strans chitara in brate, s-a intamplat aici in mijlocul camerei cu genunchii stransi, copila fiind imbracata in albastru.
Am mangaiat-o intre brate ca pe un copil, am inchis ochii apoi sa-i simt sufletul acolo in coarde fara a vedea, o ciupitura de deget si a scos un sunet ce a zburat pana la ceruri sa fi fost tipat de inger, de om sau zambet de femeie. Sa fi fost aprindere de chibrit, fosnet de aripa sau buze ce saruta ochi si frunti, sa fi fost margine de vis, sa fi fost mana ta strangandu-ma tare…sa fi fost nespus de cald si de devreme, vechi si nou, tacut si apasat, umed si uscat, sa fi fost…chemare.
A ramas o fotografie, eu cu o chitara in brate, eu lipindu-ma de lemnul lucios si deschis, alunecand parca toata printre coarde, ascultand, simtind, tresarind cu ochii mari ce si-au scurs umezi melancolia la colturi presarate cu nea in sfarsituri de martie cu pomi ninsi de frumusete.
Si s-a nascut zambetul si lumina, printre degetele mele ce atingeau ce atingeai tu cantand pe o scena departe, atingea un Univers, o alta lume, atingea o dorinta si o naluca sclipitoare, atingea o bucatica de viata, atingea tot ce a fost intre noi.
Si oamenii condamna totul, sfasindu-mi visele, rupandu-mi acele clipe cand am fost fericta, ei nici nu au inteles de ce micuta fata cu chitara in mana era fericita…afara un fluture zbura printre arborii proaspeti, si oamenii i-au strivit fericirea, l-au vrut pentru ei, intr-un insectar, nu imi striviti fericirea, de ce nu stim decat sa strivim ceva atat de frumos? Poate de asta ramanem singuri si tristi…
Sa ma eliberez ca o frunza in vant, sa ma desprind dintr-o radacina, un fir de papadie soare.
Cand mi-am inmuiat sufletul din nou in culoare era umed, il plouase intr-o ceata, intr-o cascada de sute de nuante.
Mi-ai sarutat intre buze rosul…strivind o cireasa dulce, usor amara…intr-un vis pe urmele ingerilor desculti…pe o dara ce transpare de lumina.
Si am visat sa fiu libera din nou, cum niciodata nu mi-a fost dat sa fiu…ce ma tinea acolo disparea incet…in timp ce eram adancita intr-o bucata de luna departe.
A inceput jocul, a inceput dansul se misca frunza si ramurile desenau pe cer scantei iau foc norii la varfuri i-am pictat cand imi alunecau pe gat calzi si duiosi.
Am inceput sa ma ridic mai nestiuta, mai tematoare, mai infiorata cum nu am mai fost si sa prind intre ohi rugaciunea cerului ce isi misca siluetele de ingeri transparenti. Micuta mea mana s-a ridicat urmata de a doua…si timidele mele picioare s-au ridicat pe varfuri pentru a cuprinde aerul undeva sus…zbor, lacrima, chemare, dor ,neputinta, inlantuire…
Cheama-ma departe glas bland de izvor si lasa-ma in albia cerului meu, inveleste-ma cu spuma de zi si de noapte, cu frunza de toamna vesteda si frunza de primavara pura…
Si libera voi fi sa te strang in brate pline de taceri, clipele ne vor uita acolo in cerul nostru sfant si atat de pacatos, sub geana viselor ce mor si renasc marunte in seva de pom…marunte si ploi ne vor legana sa fim impartasiti de lumina…si libera iti voi putea spune strainul, copilul si iubitul meu…cu fiecare mangaiere acea fetita a primit raspuns la rugaciunile sale.
Deasupra crestetului meu balai ai mangaiat gandurile impletindu-se in suvite aramii.
Iti mai amintesti?
Da…uneori
Intr-un vis, nu?
Da…tot ce mi-e interzis a trait acolo, nascandu-se si inflorind peste ceturile albe, peste bruma de noiembrie peste fulgi de zapada.
Si acum e un timp atat de rece.
Daca as mai putea…macar un minut sa te simt.
Cum?
Alunecandu-mi in brate ca o himera albiciosa, un inger fara aripi…un copil temator…si o femeie ce isi ascunde salbaticiunile undeva in izvoarele ei subterane.
Mai … cant si acum pe buze, se inalta cuvintele tale.
Stiu…diminetiile imi doresc sa…ma uit in oglinda si sa imi ridici coltul buzelor usor.
Sa zambesti tandru.
Da, emotia ta sa mi-o transmiti prin palme ca o parere, ca un calator ce adoarme sub pomul cunoasterii, ca o facile aprinsa.Cand te vad cum alergi prin zapada jucandu-te si cuprizandu-mi mainile sarutand parca aerul dintre noi cu atata daruire.
De ce imi spui toate astea? Uneori ma doare…
Ma frang serile, serile acelea cand privesti pe o fereastra inghetata de absenta unui sentiment rasaritor de lumina…si vezi cum luminile se sting una cate una…ferestrele devin gauri negre intr-un intuneric orbitor, ma intreb daca tu vei sti vreodata asta…ca in acea clipa m-am gandit la fereastra ta care a inchis picatura de lumina, la bratele ei care te strang ca o fiara salbatica si cotropitoare.
Sunt doar o copila ce nu s-a vrut decat sclipire si pulbere de flacara peste framantarile tale
Uneori mi-as dori sa…
Sa… ?
Sa mai pot trai o secunda cu tine.
Ce anume?
Imensitatea neantului in care ne-am aruncat orbiti, nemarginirea goala ce mi-aruncat visul ca pe o hartie impaturita la gunoi, infinitul unui cer care poate imi va spune iarta-ma…si clinchetul sufletului tau…
Poate candva.
Voi desena din nou ochii tai goi, ii voi umple cu a mea culoare…coapta moale…respirand aerul suav de petala alba si pura…oglinzile se sparg, ceasurile tac, timpul nu ne mai minte si pasiunea isi despleteste pletele lasandu-le prada vantului de toamna surd, orb si aprins in taciuni.
Iarta-ma ca nu am stiut sa ma opresc la timp.
Ca am fost copila si ca am vrut sa te iubesc atat de mult.
Am vrut sa te pictez pt totdeauna.
Stiu.
Macar daca in gand vreodata am sa-ti mai fiu.
Mereu esti…
Poate candva ne vom gasi.
Am sa tin minte acest gand
il voi impaturi la piept ca pe cea din urma stea prabusita in oceanul himerelor, voi imparti sperantele sa numai planga si poate daca cerul ma va ierta suficient oferindu-mi indurare…imi va da macar o ultima zi
Cand te voi mai putea gasi
O ultima zi, cateva ceasuri, apoi ma voi putea odihni pe altarul zdruncinat al viselor mele…
Iti mai amintesti prima seara?…Cand ploaia ne-a imbracat ferestrele cu stropi nestaviliti de amaraciune.
Am privit amandoi cum ploaia isi aduna rochiile de spuma alba si am inceput sa dansam…trup langa trup, bataie de inima langa inima, rasuflare langa rasuflare, iti simteam caldura cum se rasfata peste pielea mea alba si parca se goneau picaturile undeva pe acoperis, si mi-ai atins umerii goi dezvelindu-mi fragila intelegere…
Ametitor ritmul ne legana plutind parca spre inceputuri crude sau spre maturitati sfasaietoare cand atatea trairi ce s-au conturat ne-au gasit obositi in acest ultim dans.
Vraja se impletea in privirea ta catifelata, imi strangeai sufletul cu mainile tasnindu-mi in obraji roseata copilareasca, si am inchis ochii , uitand de mine, eram un vartej de caldura ce se invartea tandru ca o ramura inflorita din care petale curg in ape adanci.
Ti-am strans mainile si as fi soptit sa nu ne mai oprim niciodata…inconstienta, si pe jumatate pierduta in magia cea mai profunda cu putinta.
Am renascut ca sa pierim atunci.
Stiam ca ploaia gonea acelerandu-si ritmul, si atunci te-am dorit mai aproape la fel cum ma doreai si tu…Inceputul, cuprinsul si sfarsitul…int-o feerie ce dezlipea de pe pereti tencuiala, ploaia intra acoperindu-ne suvitele de par, ploaia ne aluneca prin toti porii infiorandu-ne si mai tare si atunci am simtit sub ochi o lacrima …Ultima zadarnica si nefericita, pentru ultimul dans cu tine…
Pasii mei pe strada pustie, ochiurile cerului picura pe degete farame de lacrimi.
Zambesc stiu ca sunt smulse undeva din pieptul lunii, e crai nou, stelele se aprind, tacute fiinte vii…am inchis ochii…mi se pare ca pentru totdeauna.
Te prind sub gene cu pleoapele moi pe o strada singuratica, vartejuri de vant se topesc goale prin dealurile chipului meu. Visez o camera cu un tapet vechi, scorojit…e toamna afara, sau nu, e o primavara boema sub a carei mangaiere ramurile negre plesnesc de lumina…si totusi o frunza lipita cu nasul de fereastra ne priveste.
Sunt langa tine undeva incolacita prin mainile tale e cald si linistea isi topeste aripa pe umerii mei…ma uit la frunza, e ultimul vestigiu al unei toamne ce ne-a nascut…candva, probabil e acolo sa ne spuna: ati mai trait o data…fiindca eu am venit pentru voi pana in primavara, zambesc cu buzele pline, adormind cu ochii spre cer, camera nu are tavan, e o fereastra spre un cer negru de pacura, o fereastra spre ceea ce am dorit sa fim candva…si nu ne-am materializat vreodata.
Umbrele mainilor tale se plimbau pe un perete, se auzea undeva departe un cantec…Cohen, “In my secret life “ca si cum am adormi treptat si pentru totdeauna…Mi-a fost teama sa iti spun ca va fi tarziu…mult prea tarziu, pentru ca nici nu mai vroiam sa fie…tarziu, vroiam sa fie prea devreme ca acum, cand inca mai eram copii cu mainile cautandu-se printre pletele lungi si sa aveam la dispozitie zilele si anii ce ni se par atat de lungi. Ce vom face in acesti ani? Si apoi cand ne pierdem unii pe altii ne dam seama cat de scurti au fost de fapt.
Inima ta batea intr-un alt mod am adormit cuprinzandu-ti esenta de lemn tare dar bland…am adormit fara a-ti spune ca e deja tarziu…
O masina m-a trezit la realitate am deshis pleoapele, mi-ai sarit din gand…nu in 1 secunda ci in urmatoarele 3 sau 4.
Erai acolo in farul ei, si in toata lumina care mi-a mai intretinut visul, pana cand s-a stins o data cu ea…
Mi-am dat seama azi cat de putin timp mai aveam…Eram ratacita din nou undeva cu buzele moi pe sticla rece a unei clepsidre.
Timpul se scurgea in mine, eu ma scurgeam in el fara putere, fara suficienta energie, coplesita fiind de o sfarseala inexplicabila. Nu stiu daca mai aveam timp.
As fi numarat in seara asta toate boabele de nisip ce au ramas implorandu-le poate sa nu mai curga asa repede…si chiar daca as face asta nu se vor opri…nimic nu sta pe loc oamenii, visele, zilele, dorintele, bucuriile nici macar suferinta noastra, timpul este ireversibil…simteam cu fiecare graunte scurs ca ma indepartez undeva departe, ca uscatul s-a rupt si ramaneam pe o insula pustie unde nimeni nu ma auzea.
Trebuia sa lupt nitel mai mult…de data asta voi trece direct la fapte…nu voi mai asculta de nimic si de nimeni, doar intuitia…voi incerca sa nu opresc clepsidra ci sa supravietuiesc pe uscat inainte ca insula sa se rupa definitiv…imi voi face un pod daca e nevoie si voi trece pe ultima suta de metri…e chiar acum sau niciodata!
Sarata pe gene apa ochilor tai imi goleste trupul
De mine … de tine, de acel noi ce nu am fost vreodata
Am uitat sa mai impart lumina peste culorile mele peste cersaful tau…dimineata.
Zambeste la colturile ferestrei o luna…sunt licarire, pentru mine noaptea e rece si tremura cuvantul
Ce-l inghit cu atatea pacate in trup si in suflet se amesteca simtul si crapa pamantul…
De ma va inchide in el pe nesemtite, nu imi atinge mana nu vreau sa-ti simt pe degete mila
Desi le-as saruta pe toate, sa ma botez iar pe pamant cu o forma noua de om, cu chip de femeie
De ma va minti cerul desirandu-mi credinta, am sa orbesc fiindca m-am inecat candva in suspine prin tine…
Nimeni nu ma va ierta, nici un om, nici o pasare, nici tu sa nu o faci…lasa-ma , eu stiu cata iubire a pulsat in mine…
O data…
