Eliberare

 

Sa ma eliberez ca o frunza in vant,  sa ma desprind dintr-o radacina, un fir de papadie soare.

Cand mi-am inmuiat sufletul din nou in culoare era umed,  il plouase intr-o ceata,  intr-o cascada de sute de nuante.

Mi-ai sarutat intre buze rosul…strivind o cireasa dulce, usor amara…intr-un vis pe urmele ingerilor desculti…pe o dara ce transpare de lumina.

Si am visat sa fiu libera din nou, cum niciodata nu mi-a fost dat sa fiu…ce ma tinea acolo disparea incet…in timp ce eram adancita intr-o bucata de luna departe.

A inceput jocul, a inceput dansul se misca frunza si ramurile desenau pe cer scantei iau foc norii la varfuri i-am pictat cand imi alunecau pe gat calzi si duiosi.

Am inceput sa ma ridic mai nestiuta, mai tematoare, mai infiorata cum nu am mai fost si sa prind intre ohi rugaciunea cerului ce isi misca siluetele de ingeri transparenti. Micuta mea mana s-a ridicat urmata de a doua…si timidele mele picioare s-au ridicat pe varfuri pentru a cuprinde aerul undeva sus…zbor, lacrima, chemare, dor ,neputinta, inlantuire…

Cheama-ma departe glas bland de izvor si lasa-ma in albia cerului meu, inveleste-ma cu spuma de zi si de noapte, cu frunza de toamna vesteda si frunza de primavara pura…

Si libera voi fi sa te strang in brate pline de taceri, clipele ne vor uita acolo in cerul nostru sfant si atat de pacatos, sub geana viselor ce mor si renasc marunte in seva de pom…marunte si ploi ne vor legana sa fim impartasiti de lumina…si libera iti voi putea spune  strainul, copilul  si iubitul meu…cu fiecare mangaiere acea fetita a primit raspuns la rugaciunile sale.

Ultima noapte pe pamant sau Povestea Violei

Viola este o femeie, i-am facut o poveste, e o femeie cu trup de catifea alba, un copil ce isi asteapta nevinovat sfarsitul copilariei…Inevitabilul s-a produs de mult…
O voi plasa pe Viola intr-un spatiu, intr-un timp, intr-o emotie. E una dintre acele amiezi ingalbenite de praful auriu al caldurii primavaratice.
Isi pregateste o salata la bucatarie taie bucatile de frunza verde marunt le aduna in maini le risipeste intr-un bol de sticla culorile legumelor se asorteaza parca cu tonurile peretilor: verde, galben, alb.
Isi simte gatul incordat sa fie de vina o durere banala de spate, coastele ii imping in afara din trup amaraciunile, pe fereastra copii se joaca pe trotuare cantand si strigand nume si cifre numele lui…a unui barbat plecat pentru totdeauna, da un barbat ce a stat candva in acea camera, si a inchis acea usa.
Viola i-a ascultat pasii lui coborand pe scari…a atins cu mana ghemuita lemnul roscat parca atingand ultima lui respiratie, ceva o macina, mainile i se umezesc, si lasa capul impodobit de suvite lungi pe spate, e atat de greu. Oare ce.? Absurda asta de salata pe care nu o mai termina, lumina ce i se strecoara printre ochii obosindu-i clipa cand el a…
Il mai iubeste, nu tot timpul, uneori, adica intotdeauna cand ii strange bratele noaptea in vise…

Gandurile nu o lasau sa se opreasca din amintire , cate nestiute cuvinte umarul gol, cheia, ceasca crapata, buza trecuta stins peste tampla ei, mana tremurand, ochiul spart si frant al geamului…erau toate acolo…
Din nou sughitand parca intreaga incapere ii strangea pieptul nelasand-o sa respire, cuprinzandu-i toate fagaduintele, suflarea si mainile atingeau parca degetele goale ale unei marionete.
Inca mai era o bucata din el undeva, poate pe o canapea risipita, ii vazuse si acum cu coada ochiului forma intiparita acolo, parfumul de nuc amarui stingandu-se in suvita ei aramie de par, si mana lui piscandu-i varful degetului stang, o intepatura, nu a curs sange rubiniu, doar tacerea…neingaduitoare…tremurata…
Viola il cauta acum, in fiecare coltisor din camera,  poate si in ea…poate ca la gatul ei mai atarna si acum incordarea, s-a derulat cu incetinitorul…si camera le-a despartit simturile dincolo de acele scari…
Viola nu este un star de cinema, Viola are ochii mari, poate prea mari pentru o lume atat de mica si inchisa, Viola isi gusta propia viata ce pe o tigara niciodata terminata, lasata undeva pe o banca de mahon…o aprinde din teribilism fiindca nu stie prea bine sa fumeze, asculta cantece frantuzesti si ii plac fluturii dimineata cum ii ating fereastra cuprinsa de doruri mute.
Nu isi strange buzele ca modelele ce pozeaza in diferite reviste, isi strange buzele cand o doare, cand se bucura, cand ii ofera gatul ei fin sa fie sarutat, Viola nu joaca intr-un film, desi ar putea, filmul o joaca pe ea cu un scenariu ce niciodata nu se termina ci incepe iar si iar, Violei ii plac jucariile, nu pentru ca a avut multe cand era mica, pentru ca e de ajuns una ca sa o fac a fericita. Viola nu este  glossy, nu e trendy este o printesa modesta dar nobila, ii plac trasurile cu cai, parcul si plimbarile pe stanci sa isi escaladeze inaltimile, rade zgolbiu si fermecator.
Viola e ratacita de ea, de ei toti…
Viola traieste pasiuni de neinvis, opreste cateodata franturi de vise si le savureaza la cote maxime, ii place sa planga uneori, nu tare, nu zgomotos ci simplu firesc, lasand acea emotie sa isi atarne medalionul de un lant argintat o eliberare, un suras intr-o secunda, o ceasca de ceai
A iubit un barbat, s-a temut a castigat, a sperat, a luptat si a pierdut, nu pe el ci pe ea insasi ca sa se recastige din nou, iar si iar aceasi.
Si atunci cand parca i se pare ca e ultima noapte de pe pamant, ii simte inca rasuflarea strecurata peste urechea ei, ii aude pasii desi stie ca niciodata nu va mai veni.
Atunci de ce ii mai aude ? Poate din cauza ca vrea sa isi imagineze atat de puternic, incat chiar o face strecurandu-si irealul undeva in ganduri.
Atunci sopteste: “Daca mi-as strange buzele ca intr-o revista glossy…Ti-ar placea?” dar Viola nu o va face, si stie asta. A invatat sa fie ea, a invatat sa taca, sa rabde, a invatat sa zica in fiecare dimineata cand ii asculta pasii imaginari dincolo de usa: ” Sa nu ma cauti niciodata…”