M-am gasit stand intr-o zi la capatul sufletului meu. Dintr-o data am simtit cum totul s-a incordat in mine, pieptul mi se zbatea tremurandu-mi oasele fragile. Ma durea ceva inauntru atat de tare incat abia puteam respira, era o furtuna ce se anunta grabita si cutremuratoare, sau poate un urgan nemilos, si eu eram o fundatie nesigura .Tot trecutul faramitat bucati mi se invartea in suflet si ochii mi se umplusera de lacrimi amare. Nu voi plange am soptit, nu…trecusera luni decand lasasem lacrimile sa se reverse peste obraji. Trebuie sa indur, fac parte dintr-o specie ce trebuie sa supravietuiasca, si totusi de ce atata mizerabila nefericire, de ce suntem atat de goi, atat de diformi, atat de absenti, atat de …decupati dintr-un decor mohorat si cenusiu, ipocrit si superficial.
De ce ma sfartec in mii de dureri azi, si parca ace de gheata imi inunda pielea alba racindu-mi buzele vinetii ca prunele atinse de prima bruma de toamna.
De ce nu pot sa inghit totul ca odinioara, sa nu ma las prada propriei mele iluzii , propriei mele suferinte…sunt doar captiva intr-o lume fara final.Voi izbucni am zis, tot ce traisem iesise la suprafata ca o liana subacvatica, am inchis ochii trebuia sa se intample si asta, stiam ca asa va fi, dar niciodata nu ma pregatisem indeajuns de…bine.
E prea devreme ma topeam incet, inchizand ochii vazandu-i chipul stins ce parca ma lua cu el, ma risipeam intr-o boaba de grau, eram o matanie neagra ce cade pe podeaua ingalbenita a unei manastiri, luptasem cu un varf de stanca, am vrut sa tac, dar buzele mele se deschideau, imi doream sa tip, si tipatul meu de pasare oarba sa se prabuseasca cu un ultim ecou pe vai sterpe din munti, sa-l auda toti pana si el, si atunci lacrimile mi s-au adunat, in timp ce spuneam: mai rabda putin, dar numai era alta cale, furtuna ma ajunse din urma, trupul meu va cadea obosit la pamant, lacrimile imi curgeau pe obraz si durerea s-a eliberat intr-un tipat. Reflexia apelor cutremura brazii impovarati, undeva int-o manastire alba o rugaciune a fost trezita in altar, icoanele plangeau argintate la colturi cu raze de luna, paraul crestea iute si repede strangand urmele pasilor mei, iar eu, eu inlemnisem sprijinindu-ma cu mana de un zid alb de piatra. Oare unde am gresit de fapt?. Ploaia imi zvacnea pe tample, ochii imi curgeau framantati de neputinta.Atata nefericire si atata dezamagire, atata boala fara leac, atata odioasa vina, atata iluzie, atata dorinta fara temei, atata pacat, atata…iubire…
